Poveste cu final fericit
Adaugat de admin la data de 6 May, 2010 - 09:27
Poveste cu final fericit (redata de o doamna care poate fi un exemplu de urmat pentru cei care isi traiesc viata intr-un mod egoist fara sa ofere o sansa de viata necuvantatoarelor)
Zi calda de primavara, in Piata 30 Decembrie. Iesita la cumparaturi,imi atrage privirea un pisoias frumos colorat,asezat in mijlocul drumului si respirand sacadat.Ma apropii mirata si vad ca de fapt este lovit de o masina si agonizeaza. La cativa pasi de el, inca doi pisoiasi, colorati asemanator, par ca-si trag si ei ultima suflare: unul este aproape inert, aruncat pe o gramada de peturi goale, al doilea sta ghemuit, cu piciorusele din spate inerte. Incep sa plang isteric, pentru ca nu pot intelege o astfel de cruzime, si pentru ca nu mai pot suporta sa vad animale orfane sau abandonate, aruncate ca niste gunoaie, oriunde iti intorci privirea. Ii iau pe cei doi intr-o cutie de carton si -i duc acasa,cu speranta ca pot sa le ofer o noua sansa.Dupa doua saptamani cei doi devin doi ingerasi nazdravani,jucausi si frumosi,cu personalitati diferite. Unul este mai mototol si mai cuminte, toarce indata ce pui mana pe el, si te linge pe degete. Celalalt este ca o jucarie ci cheita, superactiv si mamos,avand grija in permanenta de fratiorul lui. Finalul fericit a venit o data cu telefonul de la "Ajutati-l pe Labus!": o familie isi doreste o pisicuta mica pentru Lucian, baietelul familiei si s-a adresat asociatiei. Familia doritoare trecuse print-o tragedie-pisicuta familiei murise in urma unei interventii chirurgicale, asa incat acum isi doreau din tot sufletul un animalut care sa umple ,pe cat posibil, locul ramas. Cand au venit sa vada pisoiasii,a fost dragoste la prima vedere: ei erau intr-o zdupaiala prin casa, se jucau, se rostogoleau, fugeau cu coditele ridicate; Lucian si-a privit parintii si a spus ca nu se poate sa-i desparta pe cei doi, care oricum ramasesera orfani si avusesera un inceput in viata atat de trist. Parintii au fost de acord si asa au ajus micutii intr-o familie iubitoare, care se bucura de cele doua jucarii vii in fiecare moment. Parintii mi-au promis ca pot sa ma duc sa-i vad sau sa sun sa vad ce mai fac micutii. Ziua cand i-am dat spre adoptie a fost pentru mine una cat se poate de fericita: m-am bucurat ca lucrurile s-au intamplat astfel incat am dat o sansa la viata celor doua sufletele!
Zi calda de primavara, in Piata 30 Decembrie. Iesita la cumparaturi,imi atrage privirea un pisoias frumos colorat,asezat in mijlocul drumului si respirand sacadat.Ma apropii mirata si vad ca de fapt este lovit de o masina si agonizeaza. La cativa pasi de el, inca doi pisoiasi, colorati asemanator, par ca-si trag si ei ultima suflare: unul este aproape inert, aruncat pe o gramada de peturi goale, al doilea sta ghemuit, cu piciorusele din spate inerte. Incep sa plang isteric, pentru ca nu pot intelege o astfel de cruzime, si pentru ca nu mai pot suporta sa vad animale orfane sau abandonate, aruncate ca niste gunoaie, oriunde iti intorci privirea. Ii iau pe cei doi intr-o cutie de carton si -i duc acasa,cu speranta ca pot sa le ofer o noua sansa.Dupa doua saptamani cei doi devin doi ingerasi nazdravani,jucausi si frumosi,cu personalitati diferite. Unul este mai mototol si mai cuminte, toarce indata ce pui mana pe el, si te linge pe degete. Celalalt este ca o jucarie ci cheita, superactiv si mamos,avand grija in permanenta de fratiorul lui. Finalul fericit a venit o data cu telefonul de la "Ajutati-l pe Labus!": o familie isi doreste o pisicuta mica pentru Lucian, baietelul familiei si s-a adresat asociatiei. Familia doritoare trecuse print-o tragedie-pisicuta familiei murise in urma unei interventii chirurgicale, asa incat acum isi doreau din tot sufletul un animalut care sa umple ,pe cat posibil, locul ramas. Cand au venit sa vada pisoiasii,a fost dragoste la prima vedere: ei erau intr-o zdupaiala prin casa, se jucau, se rostogoleau, fugeau cu coditele ridicate; Lucian si-a privit parintii si a spus ca nu se poate sa-i desparta pe cei doi, care oricum ramasesera orfani si avusesera un inceput in viata atat de trist. Parintii au fost de acord si asa au ajus micutii intr-o familie iubitoare, care se bucura de cele doua jucarii vii in fiecare moment. Parintii mi-au promis ca pot sa ma duc sa-i vad sau sa sun sa vad ce mai fac micutii. Ziua cand i-am dat spre adoptie a fost pentru mine una cat se poate de fericita: m-am bucurat ca lucrurile s-au intamplat astfel incat am dat o sansa la viata celor doua sufletele!
Tags:
